Gattu curzunaru

Gattu curzunaru

tu chi me venie a truvare

ogni jurnu e nun me parrave, 

culli occhiuzzi virdi

na sfinge me parie,

cussì chi un capiscia mai,

chi te passava

pe’ chilla capuzza grassa.

‘E nasche tue eranu tutte signate

de ‘e guerre chi facie

quandu ere ‘namuratu

e le gatte belle

grasse grasse te facianu

nescire pazzu..

Gattu curzunaru

un te viju chiù

quandu mi nde tuarnu alla casa.

Gattu curzunaru ti ‘nde isti pe’ l’ultima vota

e mo cumu fazzu senza ‘e tie

chi me facie sentire cussì ciuatu

ogni vota chi me guardave

saviu comu chill’uamini

chi ndanu fatte e patute tante:

cani, vurpi, atri gatti malandrini,

uamini malanimi, viatti e vecchie cattivelle,

tu ‘nda vistu e ‘na passate

cussì tante ch’iu un sugnu

nente davante ‘e tie.

E mo chi un ce si chiù te chiangiu,

e pianzu a tutte chille carezze chi ‘un t’haiu fattu,

a chilli piazzi de sazizza chi un taiu datu,

o a chille vote chi pe’ schearzu te facia spagnare.

Gattu curzunaru tu mè scusare

e si te viju ancora sornione

cu chilli baffi da moschettiere,

signu sicuru chi ancora me vue bene,

Gattu curzunaro sempre te pianzu

e ‘n grazia alla madonna te consignu.

Il poeta non è altro che un canale, un medium per l'infinito, che si annulla per fare posto a forze che gli sono immensamente superiori e, per certi versi, persino estranee. D'altra parte chi sono io di fronte al tutto, ma al contempo, cosa sarebbe il tutto senza di me?

Lascia un commento

Questo sito usa Akismet per ridurre lo spam. Scopri come i tuoi dati vengono elaborati.